Prologul
Mașinile ți-au luat tot restul. Să pescuiască n-au învățat.
De la ultima zi de muncă până la prima lansare.
iOrașul învățase să se descurce fără oameni. Mașinile mergeau singure, roboții livrau comenzile, iar inteligența artificială lucra mai repede și mai ieftin. Pentru oameni rămânea tot mai puțin.
iiÎntr-o zi a venit și rândul tău. Nicio discuție cu șeful, niciun rămas-bun de la colegi – doar un mesaj pe ecran: postul tău a fost automatizat.
iiiAcasă s-a făcut o liniște ciudată. Doisprezece ani de muncă au încăput într-o singură cutie. Și, pentru prima oară după ani, seara nu avea niciun plan.
ivAtunci ți-ai amintit ce îți plăcea cel mai mult. Lanseta veche, minciogul și cutia cu echipament – toate exact acolo unde le lăsaseși.
vPrintre ele, câteva fotografii vechi. Dimineți devreme, maluri liniștite, primul tău pește mare. Ciudat cât de ușor uiți ce te făcea fericit.
viExact două sute rămase în cont. Pașaportul în sertar. Ajunge de un bilet. Doar dus.
viiOrașul a rămas jos, împreună cu slujba, termenele și planurile. Pașaportul în mână, lanseta în bagaj. De acum înainte, peștele îți face programul.
